La finalul unui an în care tot mai multe automobile electrice au fost lansate pe piață, cele mai noi și totodată cele mai dure teste de consum realizate de cei de la GreenNCAP au plasat modelul electric Dacia Spring pe primul loc la toate criteriile, dar mai ales la cel mai important pentru clienți: cel al consumului de energie.
Unul dintre cei mai îndrăzneți constructori de automobile din China, Nio, a prezentat al doilea sedan al său, ET5, unul care ar urma să devină lider din punct de vedere al autonomiei și rival direct al lui Tesla Model 3.
Stellantis a anunțat creșterea autonomiei pentru modelele sale electrice, atât de la Peugeot, cât și de la Opel și DS, toate fiind dezvoltate pe platforma e-CMP.
Tesla a lansat oficial versiunea Plaid a sedanului Model S, în încercarea de a contracara ofensiva de automobile electrice performante, lansate de producătorii europeni. Mașina are o autonomie mărită și o accelerație comparabilă cu cea a mașinilor de competiție.
Volkswagen a lansat al doilea model electric dezvoltat pe noua platformă MEB, un SUV compact, numit ID.4. Odată cu primele informații au fost publicate și imagini complete cu noul model, care va ajunge în showroomuri în următoarele luni.
Noul automobil electric al Volkswagen, ID.3, a reușit în cadrul unui test de uzină, să depășească toate recordurile de consum ale acestui model de până acum, pe un traseu care a pornit de la uzina din Zwickau și s-a încheiat în Elveția.
Compania suedeză Volvo Car, împreună cu mărcile afiliate Polestar și Lynk & Co. aparținând grupului chinez Geely, au anunțat încheierea unui parteneriat strategic cu Waymo, companie a Google, specializată în dezvoltarea de tehnologie pentru vehicule autonome.
General Motors și-a propus să cheltuiască 20 de miliarde de dolari pe programele de dezvoltare a mașinilor electrice și a celor autonome, în următorii cinci ani, și susține că prețurile bateriilor vor coborî sub nivelul considerat optim pentru a fi competitive cu actualele vehicule cu combustie.
Marca MINI, parte a grupului BMW AG, a decis să-și realizeze filmul de prezentare pentru noul model electric Cooper SE pe Transfăgărășan, în România. Descrierea momentului pe site-ul oficial al mărcii este plină de detalii picante ale zonei.
Mazda este cunoscută în idustria auto și pentru utilizarea inovatorului motor rotativ pe unele din modelele sale. Acum, japonezii anunță că va folosi acest motor pentru a crește autonomia mașinilor electrice pe care le va lansa, dar prognozează că doar 5% din mașinile mărcii vor fi electrice în 2030.
Versiunea de serie a lui Audi e-tron, se află în plină perioadă de testare, iar constructorul german a anunțat deja o premieră: mașina se va putea încărca la stații de 150 kW, în maxim 30 de minute.